Gradinita Nr. 1 Corbu

Grădiniţa cu Orar Normal Nr. 1 Corbu îşi desfăşoară activitatea într-o cladire nouă, ultramodernă, în regim S+P+1, construită conform normelor europene.

Imobilul dispune de cinci săli de clasă spaţioase, cu o suprafaţă de aproximativ 72 metri pătraţi fiecare. 53 Pentru ca grădiniţa să fie conformă standardelor europene s-a ţinut cont până şi de suprafaţa în metri pătraţi de lumină naturală necesară – dimensiunea geamurilor.

Pe lângă încăperile în care funcţioneaza cele cinci grupe, grădiniţa dispune şi de spaţiu pentru amenajarea unui cabinet medical, de cancelarie, încăpere pentru depozitarea alimentelor, de grupuri sanitare pe măsura copiilor şi de trei balcoane.

De asemenea, picturile de pe pereţi, care îi întâmpina pe cei mici, fac din Grădiniţa Nr. 1 un aşezământ foarte primitor pentru copii. Chiar de la intrare, preşcolarii sunt întâmpinaţi cu un desen reprezentându-i pe cei „101 dalmaţieni”, pictat pe faţada clădirii.

Clădirea grădiniţei este construita în anul 2009 din BCA şi cuprinde cinci sali de clasa, doua holuri cu vestiare, o cancelarie, o cameră alimente, un oficiu personal, un birou director, un izolator, un adăpost de urgenta situat la subsol, o sala pentru centrală termică.

Pavimentele sunt din parchet laminat şi covoare. Clădirea este deservită de o centrală termică cu combustibil solid şi iluminată natural şi artificial, cu neoane. Mobilierul este în stare foarte bună, precum şi tâmplăria din PVC cu geam termopan, de la uşi şi ferestre.

Curtea are o suprafaţă de 1.400 mp din care suprafaţa de joacă 1.000 mp. Sunt înscrişi anual în jur de 120 de preşcolari în grădiniţă, prezenţi în tura de dimineaţă, însoţiţi de 4 educatoare.